Urcă în clasament fără să joace? Simona Halep poate deveni numărul doi mondial într-o săptămână, la finalul turneului de la Montreal

Urcă în clasament fără să joace? Simona Halep poate deveni numărul doi mondial într-o săptămână, la finalul turneului de la Montreal
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep va lipsi la turneul de la Montreal (4-10 august), dar turneul din Canada va avea o importanță aparte pentru români. Fără a juca, românca de 22 de ani are șanse să treacă pe poziția secundă în ierarhia mondială WTA.

După turneul câștigat la București, Simona Halep a intrat într-o scurtă vacanță, iar acum se pregătește intens pentru sezonul suprafețelor tari (hard), care ar putea să îi ofere surprize dintre cele mai plăcute. Obiectivele finale sunt US Open și Turneul Campioanelor, la capătul cărora constănțeanca ar putea deveni chiar numărul unu mondial!

Wim Fissette și stafful Simonei au stabilit din timp traseul pentru a doua jumătate a sezonului. La adăpostul finalei de la Roland Garros și a semifinalei de la Wimbledon, Halep și-a reîncărcat bateriile pentru cimentul american, unde speră să scrie istorie. Ea va lipsi de la Stanford și Montreal, în schimb va fi prezentă la Cincinnati (are de apărat un sfert de finală în 2013, înclinându-se în această fază în fața Serenei Williams) și la New Haven (victorie categorică în ultimul act în 2013, în fața Petrei Kvitova, scor 6-2, 6-2).

O poate depăși pe Na Li la finalul săptămânii viitoare

Interesant este că Simona are șansa să ajungă pe cea mai bună poziție a carierei în câteva zile și fără a evolua! Na Li, actuala ocupantă a poziției secunde în clasament, îi poate ceda româncei locul la finalul turneului de la Montreal. Dacă asiatica nu va ajunge măcar în „sferturi” în Canada, lucrurile sunt clare: Halep va deveni numărul doi mondial. Na Li a „făcut” semifinale în 2013 la turneul cunoscut și sub denumirea de Rogers Cup  – a fost eliminată de Sorana Cîrstea, care îi administra un 6-1, 7-6 (5), înainte să piardă ultimul act, contra Serenei – și are de apărat 395 de puncte. Cum diferența dintre jucătoarea din China și Halep este în acest moment de doar 175 de puncte, o eliminare înainte de „ultimele opt” ar produce rocada între cele două.

Șansele ca Na Li să bifeze un nou turneu slab sunt destul de mari, aceasta fiind într-o eclipsă de formă accentuată. Sportiva din China a fost eliminată în primul tur la Roland Garros și în turul trei la Wimbledon, pentru ca apoi argentinianul Carlos Rodriguez să renunțe la colaborarea cu aceasta. „Nu se aștepta, a plâns… A fost un moment foarte dur. Dar a înțeles până la urmă„, a explicat sud-americanul, semn că, dincolo de lipsa de formă, asiatica are de trecut și peste un important prag psihologic.

Top 10 WTA

1. Serena Williams (SUA)………………….9.231 puncte

2. Na Li (China)………………………………….6.960

3. Simona Halep (România)……………..6.785

4. Petra Kvitova (Cehia)……………………..6.070

5. Agnieszka Radwanska (Polonia)…..5.130

6. Maria Șarapova (Rusia)…………………4.881

7. Eugenie Bouchard (Canada)…………4.460

8. Angelique Kerber (Germania)………..4.365

9. Jelena Jankovici (Serbia)……………….3.900

10. Victoria Azarenka (Belarus)………….3.812

Simona visează la locul 1

Serena Williams, numărul unu mondial, are de apărat în următoarele două luni un număr de puncte aproape triplu față de Halep. Chiar dacă în acest moment avansul sportivei din SUA pare destul de mare (2.446), lupta pentru locul 1 mondial la feminin e extrem de deschisă și se anunță a fi palpitantă. Tot ce trebuie să facă românca este să rămână constantă ca și până acum în acest sezon, chiar dacă nu va câștiga neapărat turnee.

Serena a demonstrat că e departe de tenisul practicat în sezoanele trecute și este greu de crezut că va reuși o serie perfectă în competițiile de peste Ocean. Practic, dacă jucătoarea de culoare va fi eliminată într-unul dintre tururile incipiente ale US Open, turneu pe care l-a câștigat în 2013 și unde are de apărat 2.000 de puncte, există șanse mari ca aceasta să piardă locul întâi în ierarhie.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce au fugit
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament
Lege pentru cei care stau cu chirie. Câți vizitatori pot primi chiriașii în apartament
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×